Negocierile pentru desemnarea președinților principalelor instituții europene au fost amânate

Negocierile pentru desemnarea președinților principalelor instituții europene au fost amânate
Publicat: 01/07/2019, 13:53

„Președintele Consiliului European, Donald Tusk, a suspendat ședința, iar Consiliul se va reuni mâine, la ora 11:00 (ora 12:00, ora României, n.r.)”, a anunțat purtătorul de cuvânt.

Liderii statelor membre UE s-au reunit duminică și luni la Bruxelles, unde au discutat despre desemnarea șefilor principalelor structuri de conducere.

Liderii europeni trebuie să desemneze șefi pentru Comisia Europeană, Parlamentul European, Consiliul European, Banca Centrală Europeană și un Înalt Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate.

Doi diplomați prezenți la discuții au informat că liderii europeni ar fi ajuns la un acord, Frans Timmermans urmând să fie numit președinte al Comisiei Europene, în timp ce Kristalina Georgieva ar putea prelua președinția Consiliului European. Manfred Weber, care era unul dintre candidații favoriți pentru funcția de președinte al Comisiei Europene, ar putea conduce Parlamentul European, au mai informat diplomații.

Tags:
Andrei Văcaru
Andrei Văcaru a absolvit studiile de licență la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării în anul 2013, dar și un master în Comunicare mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Dezvăluiri tulburătoare. Rana fatală a Prințesei Diana, "mică, în locul nepotrivit și foarte rară”, care...
Palatul Buckingham a început să planifice funeraliile Regelui Charles. Ce se va alege de Regina...
Fostul vicepreședinte al Parlamentului Republicii Moldova i-a cerut lui Ion Țiriac să îi premieze și...
Avertismentul pensionarilor nemulțumiți de noile decizii: „Ne-au amăgit. Or să primească la vot ce merită”...
Roxana Dobre a tăcut cât a tăcut, dar nu a mai suportat și a spus...
Site-ul unde mii de oameni își caută un partener cu care să își pună capăt...
ŞOC! Fiica lui Năstase: 'Am fost preşul lui dintotdeauna, încă de când a vărsat vin...
Recunoști fetița din imagine? Acum are 39 ani și este adorată de sute de mii...
Cât scot lunar din buzunare chiriașii din cartierul Primăverii sau Kiseleff, pentru un apartament. Capitala...
Snopit în bătaie de un vecin, Cristian a murit! "Fiecare os din fața lui e...
14 copii din Buzău au rămas orfani de tată, după un accident cumplit. Cum s-a...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Ce reprezintă litera B la o mașină cu transmisie automată. Explicația fiecărui mod
Taxiurile fără şofer le iau pâinea de la gură taxiurilor clasice: apelare facilă şi preţuri...
ASTRONOMII au obținut primele imagini cu STEAUA NORDULUI! Cum arată POLARIS?
Ungaria a abandonat. Dezastru istoric pentru Viktor Orban. Maghiarii au înlemnit
Prognoza meteo actualizată. Canicula se extinde în mai multe județe. Harta cu zonele fierbinți
Ce au vrut să mânânce Ed Sheeran și Chris Hemsworth în România. Unde au ținut...
"Ultima misiune pentru Roberta". Ea este polițista de 21 de ani, ucisă de remorca unui...
Anamaria Prodan, depre cât de mult îi seamănă copiii. Ce anume îi spunea mama ei...
Alain Delon a fost condus pe ultimul drum! Unde a fost înmormântat marele actor: ”Am...
BANCUL ZILEI. Bulă merge la o tipă acasă. Dormitorul era plin de jucării de pluș....
Suntem cu un pas mai aproape de implanturile care să trateze epilepsia